4 motive pentru care Pure Storage trebuie să fie pe lista scurtă a oricărui manager IT

La începutul lunii noiembrie, Pure Storage a fost desemnată drept cea mai inovatoare companie care activează pe piața tehnologiilor de memorie Flash. Titlul i-a fost acordat în cadrul Flash Memory Summit 2020, cel mai prestigios eveniment al industriei de stocare.

O lună mai târziu, Pure Storage a fost inclusă în categoria liderilor din 2020 Magic Quadrant for Primary Storage Arrays“, fiind al șaptelea an consecutiv în care Gartner nominalizează compania în clasamentele realizate. Astfel, Pure Storage se distinge de competiţia directă şi  stabileşte tendinţele într-o industrie foarte elitistă. Dacă adaugăm, prezenţa unei reprezentanţe locale şi implicarea Veracomp la nivel de suport, concluzia este una singură: la categoria stocarea datelor, Pure Storage trebuie să fie pe lista scurtă a oricărui department IT.

Recunoașterea industriei…

Cele două distincții vin să completeze un palmares solid, compania reușind să adune până acum nu mai puțin de 25 de premii. Primele datează din 2017, an în care Pure a fost decretată de analiștii IDC lider pe piața soluțiilor de stocare de tipul All-Flash Array.

Între timp, în paanoplie s-au adăugat numeroase alte distincții, precum: Gold Award for Encryption, Flash Storage Vendor of the Year, Best Data Management Product, Artificial Intelligence Innovation Award etc. (Lista completă a premiilor o puteți accesa aici.)

Este un rezultatul remarcabil având în vedere că Pure Storage a fost înființată în 2009 și a trecut la producția comercială abia în 2012, când a lansat pe piață prima generație de soluții de stocare FlashArray. Din care a reușit să vândă în primul an doar 100 de bucăți, pentru ca, doi ani mai tarziu, să ajungă la de 10 ori mai mult.

… recomandările clienților

În prezent, mai mult de 6.000 de companii din peste 80 de țări utilizează echipamentele Pure FlashArray sau FlashBlade (linie de soluții lansată în 2016). Și sunt mulțumite de alegerea făcută. Dovadă că anul acesta soluțiile FlashArray au reprezentat prima alegere în materie de echipamente de tipul Primary Storage (conform „2020 Gartner Peer Insights Voice of the Customer).

2020 nu este însă o excepție – și în 2018 echipamentele Pure Solid-State Arrays au ocupat primul loc în topul „Customers Choice“.

Se explică astfel de ce compania are un Net Promoter Score – metrică prin intermediul căreia este evaluată experiența clienților finali – de 82, valoarea medie a industriei fiind undeva în jur de 24.

… performanțele tehnologiei

Pure Storage nu ar fi putut accede la statutul de lider dacă soluțiile sale de stocare nu ar livra performanțe peste nivelul pieței.

Iată câteva dintre principalele avantaje competitive ale produselor Pure:

  • nivel de disponibilitate garantat de 99,999%;
  • reducerea cu până la 99,5% a riscului de downtime la migrarea datelor (Pure este singurul vendor de soluții de stocare care elimină riscul de downtime la migrarea de la SCSI la NVMe, conform IDC);
  • scăderea costurilor de mentenanță cu până la 58% (potrivit Forrester Research).  

La acestea se adaugă ușurința în instalare și utilizare, compatibilitatea cu cele mai utilizate sisteme de baze de date, scalarea rapidă etc.

… și un program de licențiere accesibil

Succesul de piață al Pure Storage este asigurat nu doar de performanțele și fiabilitatatea echipamentelor, ci și de accesibilitatea și varietatea ofertei. Un punct forte în acest sens îl reprezintă programul de licențiere Evergreen Storage.

Lansat în urmă cu cinci ani, Evergreen Storage a reprezentat o premieră pe piața soluțiilor de stocare și este, în prezent, cel mai avansat program de acest tip, deși concurență încearcă încă să-l replice. La momentul actual, programul include de la opțiuni simple, precum cele de tipul „Money back“, până la servicii avansate, precum Right-Size Guarantee, Evergreen Maintenance, Free every three, Upgrade Flex sau Capacity Consolidation. Fiecare dintre aceste opțiuni este concepută pentru a ușura efortul clienților, atât la nivel operațional, cât și ca investiții.

După cum se pote observa Pure Storage are toate atributele unui lider de piață, soluțiile sale întrunind condițiile pentru a se afla pe lista scurtă a oricărui manager IT care caută soluții de stocare performante, fiabile și care să se încadreze în buget.

Pentru mai multe informaţii tehnice despre Pure Storage, demo sau proof of concept, contactaţi  Veracomp pe oricare dintre canalele de comunicare.