IoT, intre paranoia si adevar

Incep sa ma obisnuiesc sa am dreptate si recunosc ca imi place tot mai tare!  🙂

Dupa ce Dom’ Kaspersky mi-a dat dreptate, a venit randul si lui Dom’ McAfee sa citeze din posturile mele de pe blog.

Glumesc, desigur, dar lasand gluma la o parte, citind interviul lui John McAfee realizat inaintea conferintei d10e Bucharest mi s-a intarit si mai tare ideea ca nu sunt eu chiar paranoic, sau macar fac parte dintr-o companie selecta de oameni paranoici.

In acest interviu, am identificat cateva cateva idei pe care le-am expus si eu, cu ocazia altor postari pe blog legate de device-urile IoT, precum pericolul unor astfel de aparate ca un frigider conectat la Internet, malware-ul Mirai care a declansat cel mai mare atac DDoS, si subliniaza pericolul tot mai evident al unui razboi cibernetic intre state puternice.

Nu de putine ori mi-am exprimat temerile legate de posibilitatea unui razboi cibernetic, si am spus ca in ziua de astazi este mult mai usor si mai putin costisitor sa ataci o tara folosind arme cibernetice decat arme conventionale si oameni.

Nu trebuie decat sa ataci sistemul energetic al unei tari ca sa declansezi un haos general, lucru evidentiat si de Mr. McAfee. Incercati sa va imaginati o singura zi fara curent electric, ca sa realizati unde se poate ajunge – catastrofa.

Dar, oare, de ce se intampla acest lucru? Explicatia e simpla: atunci cand vorbim de o aplicatie, fie ca e ea o aplicatie web, industriala, sau o simpla aplicatie pentru un device IoT, ne referim la 3 mari categorii de oameni: cei care dezvolta acea aplicatie, cei care se ocupa ca acea aplicatie sa poata fi integrata in reteaua de date, si cei care se ocupa de securitatea acelei aplicatii.

Primele 2 categorii sunt interesate in principal ca acea aplicatie sa functioneze, si sa o faca cat mai bine, iar pentru asta depun eforturi foarte mari. Cei din urma, insa, vad problemele de securitate pe care acea aplicatie le ridica, iar in momentul in care semnaleaza aceste probleme celor care dezvolta acea aplicatie, se isca un adevarat “taraboi”.

Nu mai punem la socoteala ca cei de la dezvoltare sunt mereu sub presiunea “mai marilor” de a termina acea aplicatie cat mai repede pentru a putea fi scoasa pe piata, prin urmare acestea sunt cateva dintre motivele pentru care aplicatiile prezinta, in general, brese de securitate ce sunt exploatate de hackeri.

Anyway, sa ne calmam putin, sa ne vedem de treburile noastre zilnice si sa ne bucuram de viata, ca daca stam sa ne gandim la pericole, nu mai iesim din casa.  🙂

 Intreg interviul aici.