F5 anunta functii noi, bazate pe inteligenta artificiala, pentru platforma F5 Application Delivery and Security Platform (ADSP). Noile capabilitati ofera organizatiilor instrumente avansate pentru a proteja datele sensibile si a gestiona aplicatii bazate pe AI, inclusiv extinderea F5 AI Gateway pentru prevenirea scurgerilor de date si protectia avansata a mediilor AI. De asemenea, F5 BIG-IP SSL Orchestrator va integra functionalitati pentru clasificarea si securizarea datelor criptate in tranzit, precum si pentru blocarea utilizarii AI neautorizate.
ADSP este una dintre cele mai avansate solutii din industrie pentru livrarea si securizarea aplicatiilor, inclusiv a celor bazate pe AI, adresand provocarile hibride si multi-cloud in materie de performanta si securitate. Aceste inovatii confirma angajamentul F5 de a proteja infrastructurile moderne, bazate pe AI, si de a permite organizatiilor sa optimizeze, sa scaleze si sa orchestreze in siguranta aplicatiile AI.
Raspuns la provocarile actuale de protectie a datelor
Odata cu adoptia accelerata a AI si a cloud-ului hibrid, datele sensibile circula prin trafic criptat sau prin instrumente AI neautorizate, creand zone „invizibile” pentru securitate. Metodele traditionale nu mai pot detecta sau opri eficient scurgerile de date in astfel de medii complexe. F5 raspunde prin tehnologii care ajuta companiile sa:
- Detecteze, clasifice si opreasca in timp real scurgerile de date in trafic criptat si AI-driven.
- Previna riscurile asociate utilizarii AI neautorizate (Shadow AI).
- Aplice politici unitare la nivel de aplicatii, API-uri si servicii AI, pentru securitate si conformitate.
„Tensiunea centrala in fiecare boardroom este intre viteza de adoptie a AI si nevoia de a proteja datele companiei. Alegerea uneia in defavoarea celeilalte este o strategie pierzatoare. F5 elimina acest compromis. Prin vizibilitate avansata asupra conversatiilor AI criptate, oferim liderilor controlul necesar pentru a opri scurgerile de date si a guverna utilizarea AI, transformand CISO dintr-un gardian intr-un facilitator al inovatiei sigure”, a declarat Kunal Anand, Chief Innovation Officer, F5.
Noutati in F5 AI Gateway
Noile functii de detectare si prevenire a scurgerilor de date, bazate pe tehnologia recenta achizitionata de la LeakSignal, vor fi integrate in F5 AI Gateway in acest trimestru. Acestea analizeaza prompturile si raspunsurile AI pentru a identifica date sensibile (ex. informatii personale), aplicand politici definite de client pentru redactare, blocare sau logare.
Capabilitatile includ:
- Detectarea in timp real a datelor sensibile in interactiunile AI.
- Aplicarea de politici pentru a proteja datele atat la intrarea in medii AI, cat si la iesirea din acestea.
- Rapoarte detaliate si loguri de audit integrate cu unelte SIEM.
Extinderea BIG-IP SSL Orchestrator pentru gestionarea riscurilor AI
Pentru a contracara Shadow AI, F5 va imbunatati BIG-IP SSL Orchestrator, adaugand vizibilitate in timp real asupra fluxurilor de trafic criptat. Aceasta functionalitate va permite detectarea, clasificarea si blocarea utilizarii AI neautorizate, protejand datele in tranzit si asigurand conformitatea. Solutia va oferi vizibilitate fara precedent in fluxurile de date AI, prin decriptare la scara, fara pierderi de performanta, cu dashboard-uri centralizate si rapoarte pentru audit si investigatii. Disponibilitatea este planificata pentru finalul lui 2025.


