News

IBM si Red Hat consolideaza securitatea ecosistemului open source cu peste 400 de vulnerabilitati remediate

09 nov. 2026

Corectiile vizeaza biblioteci Java utilizate pe scara larga si contribuie la reducerea riscurilor de securitate pe care agentii AI le-ar putea exploata prin combinarea mai multor vulnerabilitati. Lightwell Clearinghouse este acum disponibil la nivel general, oferind companiilor posibilitatea de a solicita analiza prioritara si remedierea vulnerabilitatilor din software-ul open source.

Red Hat newsletter

IBM si Red Hat au anuntat ca, prin initiativa Lightwell, au identificat si remediat peste 400 de vulnerabilitati necunoscute anterior in module Java utilizate pe scara larga. Totodata, cele doua companii au anuntat disponibilitatea generala a Lightwell Clearinghouse, un serviciu prin intermediul caruia clientii enterprise pot transmite anumite dependinte software open source pentru analiza prioritara si remedierea problemelor de securitate identificate. 

Anuntul vine intr-un context in care evolutia agentilor AI autonomi schimba semnificativ peisajul amenintarilor cibernetice. Acestia pot identifica si combina rapid mai multe vulnerabilitati individuale, chiar daca acestea sunt considerate cu risc redus, pentru a construi scenarii de atac mult mai complexe.

 „Agentii AI au schimbat peste noapte peisajul amenintarilor, exploatand dependinte software vechi cu viteza specifica masinilor virtuale. Nu conteaza daca o baza de cod are zece ani sau este considerata stabila: o singura vulnerabilitate poate fi suficienta pentru a construi un atac in lant”, a declarat Gunnar Hellekson, Vice President si General Manager Lightwell in cadrul Red Hat.

In acest context, organizatiile au nevoie de mai mult decat instrumente care identifica vulnerabilitatile. Este esential sa poata obtine, testa si implementa remedieri functionale, compatibile cu versiunile software deja utilizate in mediile de productie, fara a afecta continuitatea operatiunilor.

 

De la identificarea vulnerabilitatilor la remedierea efectiva

Numeroase solutii de securitate pot detecta potentiale vulnerabilitati, insa identificarea acestora nu elimina automat riscurile asociate. Organizatiile au nevoie de remedieri concrete, adaptate versiunilor software existente si care pot fi implementate fara intreruperi ale aplicatiilor si serviciilor critice.

Prin intermediul Lightwell, IBM si Red Hat au identificat, remediat si adaptat corectiile pentru mai mult de 400 de vulnerabilitati necunoscute anterior, descoperite in componente software utilizate pe scara larga in medii de productie.

Aceasta realizare demonstreaza ca si bazele de cod mature, utilizate de mult timp in infrastructurile enterprise, necesita monitorizare si interventii continue pe masura ce amenintarile evolueaza. Prin Lightwell, IBM si Red Hat isi concentreaza expertiza si resursele de inginerie asupra securizarii componentelor software fundamentale, contribuind la reducerea riscurilor la nivelul sistemelor enterprise.

Cum functioneaza Lightwell?

Lightwell valorifica experienta IBM si Red Hat in securizarea software-ului open source pentru cerintele erei AI. Initiativa reuneste mai multe capabilitati esentiale:

  • Expertiza in inginerie software open source oferita de echipele Red Hat si IBM;

  • Relatiile solide ale Red Hat cu comunitatile open source;

  • Fluxuri de lucru avansate de inginerie, asistate de inteligenta artificiala;

  • Capabilitatile Red Hat pentru securizarea lantului de aprovizionare software (software supply chain), precum si infrastructura necesara pentru construirea si validarea componentelor software.

    Prin combinarea acestor resurse, Lightwell poate dezvolta rapid remedieri specifice fiecarei versiuni pentru dependintele open source utilizate in aplicatiile aflate deja in productie. Corectiile sunt distribuite prin intermediul unor repository-uri securizate, integrate cu procesele IT existente ale clientilor. Astfel, organizatiile pot remedia inclusiv vulnerabilitati dificil de identificat sau necunoscute anterior, fara sa fie nevoite sa inlocuiasca solutiile actuale de scanare a vulnerabilitatilor, repository-urile software, pipeline-urile de dezvoltare sau procesele de testare.

Prin Lightwell Network, echipele IT au acces la patch-uri verificate, pe care le pot integra in fluxurile de lucru existente, construind totodata un proces continuu de gestionare si remediere a vulnerabilitatilor.

Odata cu disponibilitatea generala a Lightwell Clearinghouse, clientii pot transmite catre IBM si Red Hat vulnerabilitati specifice din componentele software open source, solicitand analiza prioritara, remediere si patch-uri compatibile inclusiv cu versiunile mai vechi de software, care sunt inca utilizate in mediile de productie.

In conformitate cu angajamentul Red Hat fata de dezvoltarea si sustinerea ecosistemului open source, remedierile relevante dezvoltate prin Lightwell sunt contribuite si catre proiectele open source originale (upstream), in conformitate cu procedurile de divulgare responsabila a vulnerabilitatilor (responsible disclosure). In acest fel, beneficiile initiativei se extind la nivelul intregului ecosistem open source, mentinand in acelasi timp protectia informatiilor si perioadele de confidentialitate asumate fata de participantii Lightwell Clearinghouse.

 

Ultimele știri

Vezi toate știrile

Începeți să vă dezvoltați afacerea

Fie că aveți nevoie de o ofertă, de consiliere, doriți să deveniți partener sau doriți să profitați de serviciile noastre globale, suntem aici pentru a vă ajuta

Luați legătura cu noi