F5: provocarile de securitate inseamna noi oportunitati

In buna masura, schimbarile care se produc in mediul IT – mobilitatea, tehnologiile cloud, transferul tehnologiilor IT in zona bunurilor de larg consum – sunt mai degraba un rezultat al tendintelor de la nivelul consumatorului, decat al politicilor producatorilor.

“In nici un alt domeniu nu s-au produs schimbari atat de drastice, precum cele din industria IT,” a afirmat John McAdam, CEO, F5 Networks.

Poate parea paradoxal pentru un producator, aparent traditional, precum F5 – care si-a construit renumele vanzand echipamente hardware de load balancing pentru centrele de  date – sa priveasca cu atata optimism o lume dominata de cloud si SDN, in care tendinta este de a transforma orice echipament hardware intr-un bun de larg consum.

McAdam este constient ca, pentru o companie care s-a dezvoltat ca producator de hardware specializat, aceasta tendinta reprezinta o provocare: „Daca tot hardware-ul s-ar putea reduce la marfa de larg consum, probabil ca aceasta ar fi un motiv de incantare pentru consumator. [Dar] sunt si situatii cand apare necesitatea de a interveni cu solutii hardware specializate.”

Si, probabil, chiar asa este: F5 si-a dezvoltat echipa, veniturile au crescut cu 18% de la an la an, iar achizitiile de noi tehnologii de varf au permis companiei sa isi largeasca aria de competenta si oferta de solutii.

“Strategia noastra a constat in crea o platforma TMOS (Traffic Management Operating System) pe care sa ne crestem piata, adaugand permanent noi solutii pe platforma existenta,” afirma John McAdam, CEO, F5 Networks.

Diversificarea solutiilor a generat noi linii de business. Numai in 2013, F5 a realizat peste 900 de inlocuiri ale solutiei Cisco ACE – un produs mai vechi de livrare a aplicatiilor. Iar inlocuirea solutiei existente a fost posibila datorita faptului ca solutiile F5 au fost create pentru a oferi acelor clienti un set mai larg de functionalitati si beneficii.

“De cele mai multe inlocuirea unei solutii existente nu se reduce la o simpla ‚substituire’. Nu inlocuim un echipament de load balacing cu un altul care face doar load balancing; adaugam peste functionalitatea principala si o solutie de securitate, care sa ofere beneficiarului avantaje semnificative.”

Articolul reprezinta un extras si este preluat din editia online a lunii august a revistei NetworkWorld, si a fost semnat de redactorul american Jon Gold .